Dans Tango
Scena emblematica din filmul „Parfum de femeie“ in care Al Pacino si Gabrielle Anwar danseaza sublim tango e poate cea mai reprezentativa imagine care ne vine in minte atunci cand ne gandim la acest stil de dans. Cu alte cuvinte, o serata stralucitoare, la care doamne in rochii superbe danseaza cu domni in smoching-uri si fracuri elegante, intr-o ambianta luxoasa. Cine ar fi crezut ca originile lui au fost cu mult mai modeste?
Izvorat din amestecul de traditii care au invadat Buenos Aires-ul la sfarsitul secolului XIX, tangoul este o metafora a melange-ului cultural. In el regasim valsul german, contre dance-ul francez si chiar influente din muzica negrilor adusi ca sclavi in America de Sud. Probabil ca asta ii si imprima caracterul focos, forta mistuitoare, de nestavilit.
Se spune despre tango ca este un dans al vietii. Nascut in zona sordida si saraca a oraselor, in bordelurile si in barurile frecventate de clasa de jos, acest dans venea ca o descatusare in sunet de bandoneon. Considerat imoral din pricina originii sale reprobabile si a familiaritatii „scandaloase“ pe care o presupune (imbratisari prea intime, picioare care se ating si se intrepatrund), acest dans nu era, la inceput, acceptabil in societate.
Din periferiile oraselor argentiniene, tangoul s-a raspandit insa ca focul si a cuprins Parisul, Londra, Roma, Berlinul si, peste ocean, New York-ul, pentru a se intoarce apoi in Buenos Aires cu un alt statut – rafinat, sofisticat, adresandu-se unui public educat in spiritul cabaretului si al elegantei. Un dans vulcanic, pasional, care venereaza limbajul trupului, cu o coregrafie intesata de efluvii emotionale, temperament si erotism, cu miscari „pacatoase“ de corte si quebrada, tangoul subjuga, seduce si invaluie, exprimand lupta perpetua dintre dorinta si vointa.
